Aceste dungi denumite "linii recurente pe pante" ("recurring slope lineae" sau RSL) au lungimea aproximativă a unui teren de fotbal, scrie Agerpres.ro.
Imaginea și informațiile topografice ale acestei fotografii procesate au fost obținute prin intermediul camerei HiRISE (High Resolution Imaging Science Experiment) din panoplia de instrumente științifice cu care este dotată sonda Mars Reconnaissance Orbiter (MRO), aparținând NASA.
Geologii și planetologii de la NASA au analizat această imagine (pe lângă altele similare) și cu ajutorul spectrometrului cu care este dotată sonda MRO (Compact Reconnaissance Imaging Spectrometer) și au detectat săruri hidratate pe pantele craterului Horowitz, ceea ce confirmă faptul că aceste dungi RSL sunt formate de scurgeri de apă sărată.
Această fotografie a fost procesată prin generarea unui model computerizat 3D a zonei (o hartă digitală a terenului) folosind informațiile adunate în urma a două observații realizate prin intermediul camerei HiRISE (la 21 octombrie 2007, la 32 de grade latitudine sudică, 141 de grade longitudine estică) ce au fost suprapuse (drapate) peste modelul 3D al terenului. Dimensiunea verticală a fotografiei este exagerată cu un factor de 1,5 prin comparație cu dimensiunea orizontală.