Fenomenul va putea fi observat din orice colţ al lumii, cu ochiul liber, scriu cei de la Descopera.ro.
Potrivit cercetătorului Dr. Alan Duffy (Universitatea Swinburne din Melbourne, Australia), alinierea planetelor va putea fi cel mai bine văzută în data de 21 august.
Fenomenul astronomic va putea fi observat cu cea mai mare claritate după apusul Soarelui, moment în care Mercur şi Venus se vor afla la cea mai mică distanţă faţă de astrul solar. De exemplu, Venus va fi poziţionat, la un moment dat, la un unghi de numai 10 grade faţă de Soare.
Venus şi Jupiter vor fi cel mai uşor de văzut cu ochiul liber, dat fiind faptul că sunt unele dintre cele mai mari obiecte cosmice din galaxia noastră. Mercur, Marte şi Saturn vor putea fi, de asemenea, reperate pe cer, însă ele se vor afla la o distanţă mult mai mare faţă de Terra, în comparaţie cu celelalte două planete.
Alinierea lui Mercur, Venus, Jupiter, Marte şi Saturn va putea fi observată din orice loc de pe Terra, iar dacă vei rata şi acest eveniment, vei mai avea ocazia să fii martorul unuia similar, ce se va produce în octombrie 2018.