Cercetătorii și-au fundamentat concluziile pe analiza datelor unor studii anterioare, în care au fost implicați numeroși participanți. În două cercetări realizate în 2013 și 2014, la care au participat 30, respectiv 50 de persoane, durata totală a somnului a fost mai scurtă în nopțile din perioadele cu lună plină.
Cu toate acestea, a existat o discrepanță cu privire la începerea fazei REM (mișcarea rapidă a ochiului), când de obicei oamenii visează. Într-un studiu, această fază a fost întârziată în nopțile cu lună plină, iar în celălalt studiu — în nopțile cu lună nouă.
Pornind de la premisa că aceste descoperiri pot fi întâmplătoare, cercetătorii au analizat informațiile cu privire la somn în cazul a 1.265 de subiecți pe durata a 2.097 nopți, dar nu au putut să obțină aceleași rezultate ca în studiile precedente sau să observe vreo legătură statistică relevantă între somnul uman și fazele lunii.
În plus, oamenii de știință au declarat că au identificat mai multe descoperiri nepublicate, inclusiv analize ale caracteristicilor somnului subiecților în mai mult de 20.000 de nopți, în care nu a fost observată nicio legătură cu fazele lunii.