"În echivalentul la șobolani al 'testului de sobrietate', cei care au primit alcool și apoi ocitocină s-au comportat normal, în timp ce ceilalți, cărora li se dăduse alcool, dar nu și ocitocină, s-au îmbătat serios", spune Michael Bowen, cercetător al departamentul de psihologie al Universității din Sydney (Australia), principalul autor al studiului publicat în Proceedings of National Academy of Sciences.