O singură injecție cu un extract din fructe de pădure poate vindeca cea mai cumplită boală a zilelor noastre: cancerul. Este vorba despre un extract din fructe de pădure care se găsesc numai în nord-estul Australiei. Medicamentul miraculos a fost testat cu succes pe animale iar acum pe oameni, pentru a vindeca mai multe tipuri de cancer. Cu o singură doză din acest medicament, bazat pe extractul EBC-46 din fructele de pădure blushwood, o tumoră dispare în 48 de ore. Asta au constatat cercetătorii în primul studiu clinic început pe oameni.
Aceste fructe de pădure „blushwood” cresc într-un singur loc din lume. Arborii blushwood se află în pădurile tropicale din regiunea Queensland din nordul Australiei și prezintă un imens potențial în vindecarea cancerului. Descoperirea acestor fructe în urmă cu mai mulți ani a revoluționat lumea medicală. De atunci, cercetările au fost numeroase pentru a observa acțiunea unui compus chimic extraas di naceste fructe, cu capacități incredibile de a distruge rapid celulele canceroase.
Este vorba despre compusul chimic EBC-46, extras nautral din această singură specie de arbore din pădure tropicală, prezintă o bază extinsă pentru cercetare și utilizări clinice.
În octombrie anul trecut, rezultatele extraordinare obținute în cazul testelor pe animale, în special în cazul tratării unui anumit tip de cancer la câini, au determinat trecerea la următorul nivel - testarea și începerea primelor studii clinice la oameni.
Medicul Victoria Gordon, CEO companiei QBiotics, care s-a ocupat de primele studii pe animale, cu succes, și care a dezvoltat EBC-46, spune că acest medicament este unul extraordinar și nu este deloc unul obișnuit, ci unic. Extras din fructele de pădure specifice (blushwood), EBC-46 poate înfrânge cancerul. Potrivit acesteia, tratamentul cu EBC-46 poate învinge patru tipuri de cancer: trei tipuri de cancer de piele, printre care și melanomul, cel mai periculos, precum și cancerul mamar.
Una dintre pacientele care auparticipat la studiul clinic legat de acțiunea EBC-46, care a dezvoltat o tumoră la subraț, a mărturisit că risca amputarea brațului. Ea a intrat în acest studiu pentru a evita tocmai acest lucru.
„În mai puțin de 10 minute, s-a colorat în violet, negru, apoi în câteva zile a disăprut”, a povestit Denise Powell, după ce medicamentul i-a fost injectat direct în tumora dezvoltată la subraț.
@jesus.mariajoseph #naturalmedicine#CancerFree#cancersucks#FightCancer ♬ original sound - jmj
Deși acest studiu clinic pe oameni a folosit doze mici și sigure din EBC-46, rezultatele sunt promițătoare, au anunțat cercetătorii.
Majoritatea tumorilor sunt tratate în prezent prin extirpare chirurgicală, aproximativ în 60 la sută din cazuri, în schimb, folosirea EBC-46 nu impune condiții speciale ca pregătirea unei săli de operație și aparatură specifică.
Cum acționează tratamentul minune împotriva cancerului cu EBC-46
La injectarea EBC-46 se declanșează un răspuns imun pri n activarea leucocitelor (globulele albe din sange), care atacă tumora și o micșorează până la dispariție.
Până acum, rezultatele au fost observate în mai multe tipuri de cancer de piele și cel al cancerului mamar.
Într-o descriere mai plastică, EBC-46 rupe vasele de sânge ale tumorii și distruge în cele din urmă, celulele canceroase.
Dacă acest tratament se va dovedi sigur și eficient la oameni, noul medicament va oferi o gamă largă de tratamente în cazul cancerului, în special la pacienții vârstnici.
Cercetătorii de la Universitatea Stanford din California au demonstrat pentru prima oară în toamna anului trecut că EBC-46, extras din plante, poate fi sintetizat, după ce s-a crezut că, având în vedere structura sa complexă, compusul chimic nu poate fi sintetizat in laborator.
În plus, prin același fel de proces de sinteză a EBC-46 pot fi obținuți compuși similari chimic, ce ar putea fi mult mai eficienți în tratarea unor alte boli grave, printre care SIDA, scleroza multiplă și chiar Alzheimer, prin acțiunea asupra unei enzime cheie în aceste afecțiuni: PKC.
„Suntem foarte încântați să anunțăm prima sintetizare a EBC-46. Producerea în laborator a EBC-46 deschide oportunități uriașe de cercetare și clinice ”, au anunțat profesori de chimie, biologie și biochimie implicați în studiul care descrie rezultatele sintetizării EBC-46 în revista Nature Chemistry, scrie news.stanford.edu.