Este un nou tip de virus gigant, vechi de 30.000 de ani, găsit în solul înghețat permanent (permafrost) din această regiune a lumii și pe care cercetătorii au reușit să-l trezească la viață, notează Agerpres.
Această descoperire făcută de o echipă de franco-rusă arată că virușii giganți "nu sunt rari și sunt foarte diversificați", a declarat pentru AFP Jean-Michel Claverie, unul dintre coordonatorii studiului publicat luni în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS) din SUA.
Cu Mollivirus, numărul familiilor de viruși giganți identificate din 2003 până acum se ridică la patru, două fiind descoperite în straturile de permafrost, a declarat Jean-Michel Claverie, profesor de medicină la Universitatea Aix-Marseille și director al laboratorului de informații genomice și structurale din Marsilia.
Potrivit specialistului, această nouă descoperire ar trebui să pună problema unui eventual risc ca unii dintre acești viruși gigant să se trezească într-o zi dacă oamenii încep se miște straturile prea profunde ale solului din regiunile arctice, în căutare de substanțe minerale prețioase sau petrol.
Virușii gigant, care au un diametru de peste 0,5 microni (peste 0,5 miimi de milimetru) sunt ușor vizibili cu ajutorul unui microscop optic simplu, spre deosebire de alți viruși, dar pot fi confundați cu ușurință cu bacteriile, precizează AFP.
Cercetătorii îi readuc la viață, în laborator, cu ajutorul amoebelor (organisme unicelulare) ca celule gazdă, însă mai întâi verifică dacă virușii sunt patogeni pentru șoarecii de laborator și pentru oameni.
Anul trecut, echipa de cercetători care o include și pe Chantal Abergel de la Centre national de la recherche scientifique (CNRS) din Franța, a reușit să readucă la viață un alt tip de virus gigant descoperit în același eșantion de permafrost și numit Pithovirus.
Lumea științifică, care a crezut mult timp că virușii sunt neapărat foarte mici și cu puține gene, a descoperit cu surprindere în 2003 un prim virus gigant, cu circa o mie de gene, care au fost numit Mimivirus (din familia Megavirus), scrie AFP.
O altă familie de viruși gigant, Pandoravirus, cu 2.500 de gene, a fost descrisă în 2013 în revista 'Science'.
Virusul Mollivirus Sibericum descoperit în permafrostul prelevat de o echipă din Rusia în nord-estul extrem siberian deține peste 500 de gene și se prezintă sub forma unei cochilii alungite de 0,6 microni lungime. Pentru a se înmulți, are nevoie de nucleul celulei gazdă, lucru care nu este valabil în cazul Mimivirus sau Pithovirus, care se mulțumesc cu citoplasma celulei.
Analiza ADN-ului din proba de permafrost a confirmat prezența genomului intact al Mollivirus, deși într-o concentrație extrem de scăzută.
"Câteva particule virale încă infecțioase pot fi suficiente, în prezența unei gazde sensibile, pentru revigorarea unor viruși potențial patogeni în regiunile arctice din ce în ce mai râvnite pentru resursele lor miniere și petrolifere, a căror accesibilitate și exploatare industrială sunt facilitate de schimbările climatice", a arătat CNRS într-o declarație.
Încălzirea globală duce la topirea unor cantități tot mai mari de ghețuri marine polare, permițând accesul spre Siberia de Est și de Nord pe rute maritime care nu existau înainte.
"Dacă nu suntem atenți și industrializăm aceste zone fără să luăm măsuri de precauție, există riscul ca într-o zi să trezim la viață viruși cum ar fi variola, pe care îl consideram eradicați", a atras atenția Jean-Michel Claverie, citat de AFP.