În aprilie 2013, sonda Cassini a NASA a surprins un fenomen uimitor, care ar putea conduce la formarea unui nou satelit al planetei Saturn. Imaginea captată de Cassini din întâmplare, în timp ce încerca să fotografieze satelitul Prometheus, a fost, de altfel, făcută publică de NASA de curând.
În imagine se poate remarca pe partea exterioară a celui mai îndepărtat inel al lui Saturn - cunoscut ca inelul A - un punct alb luminos. Pata este în realitate un fel de "protuberanţă" care formează un arc cu o lungime de 1.200 de kilometri şi o lăţime de circa 10 kilometri. Această "deformare" este rezultatul forţelor gravitaţionale exersate asupra particulelor de gheaţă care formează inelul.
În centrul acestei protuberanţe singulare se află formaţiunea despre care astrofizicienii cred că este embrionul unui satelit în formare. Obiectul, botezat Peggy, nu este vizibil în imagine şi mai sunt necesare studii şi date pentru a-l putea detecta cu precizie.
Rezultatele studiului astrofizicienilor, care cred că acest corp celest are un diametru de doar 800 de centimetri, au fost publicate în Icarus.
Specialiştii mai spun că este posibil ca dezvoltarea acestui obiect să nu se finalizeze şi chiar ca acesta să fie distrus de-a lungul timpului.
Însă, indiferent de rezultat, fenomenul constituie o premieră pentru cercetători.
"Nu am văzut niciodată un astfel de fenomen. Am putea fi pe cale să observăm o naştere, cea a unui obiect care va părăsi inelele, devenind un satelit", a spus Carl Murray, de la Queen Mary University din Londra.
Descoperirea lui Peggy este, de asemenea, un pas înainte în înţelegerea mecanismelor de acreţie - fenomenul de captare gravitaţională a corpurilor cereşti mici de corpuri mai mari, prin care acestea din urmă îşi măresc masa - a sateliţilor pornind de la particule care compun inelele unei planete. Câteva zeci de sateliţi gravitează în jurul lui Saturn şi, în prezent, există mai multe teorii pentru explicarea formării acestora.
Mărimea sateliţilor lui Saturn variază în funcţie de poziţia acestora, cei mai îndepărtaţi fiind cei mai mari, mulţi dintre ei fiind formaţi mai mult din gheaţă, având aceeaşi compoziţie, deci, ca inelele. De aceea cercetătorii cred că sateliţii s-au format din particule prezente în inele. După ce se desprind de Saturn, ei pot fuziona cu alţi sateliţi pe parcursul lor.
Însă cercetătorii nu dispun de suficiente informaţii pentru a-şi testa teoria şi din acest motiv noul fenomen observat de Cassini este extrem de important.
Cercetătorii mai spun că Peggy, dacă îşi va finaliza procesul de formare, ar putea fi ultimul satelit al lui Saturn, inelele planetei părând prea "epuizate" pentru a da naştere la un altul.
Misiunea Cassini este coordonată de NASA, care colaborează cu Agenţia spaţială italiană şi cu Agenţia spaţială europeană. Sonda Cassini a fost lansul ată în 2004 şi a studiat cei mai mari sateliţi ai planetei Saturn.
Saturn, a şasea planetă de la Soare, este înconjurată de inele caracteristice şi are peste 53 de sateliţi.