Un studiu a descoperit că tumorile pe creier folosesc grăsimea ca sursă de energie, aducând din nou în discuţie teoria de acum douăzeci de ani, care afirma că zahărul este principala sursă de energie a cancerului, scrie descopera.ro.
,,Timp de 60 de ani, am crezut că toate tumorile se bazează pe zahăr, ca sursă principală de energie ai crede că tumorile pe creier au acelaşi comportament,'' a declarat principalul cercetător Elizabeth Stoll, neurolog la Universitatea Newcastle din Marea Britanie.
Gliomul este un tip de tumoare canceroasă, care creşte din celulele gliale - celule care sprijină neuronii şi ajută la îmbunătăţirea circulaţiei sangvine în creier. Celulele gliale compun 90% din celulele creierului.
Există trei tipuri de tumori gliale: astrocitom, oligodendrogliomul şi glioblastom, boli foarte greu de tratat. Glioblastomul este una dintre cele mai agresive forme, 30% dintre pacienţii din Statele Unite ale Americii supravieţuiesc mai puţin de doi ani după ce sunt diagnosticaţi.