Cei mai mulţi dintre planetologi cred că Luna s-a format după un impact între Terra şi un corp ceresc de mărimea planetei Marte, denumit Theia. Pentru a confirma această ipoteză, savanţii şi-au concentrat eforturile pe măsurarea raporturilor dintre izotopii de oxigen, tian, siliciu şi alte elemente chimice.
Cercetătorii ştiu că aceste raporturi variază în Sistemul Solar, motiv pentru care marea asemănare dintre raporturile dintre izotopii de pe Terra cu raporturile dintre izotopii de pe Lună contrazice modelele teoretice ale coliziunii, potrivit cărora Luna ar fi compusă mai ales din materiale provenind de la Theia, făcând-o să fie astfel diferită de Terra în ceea ce priveşte compoziţia.
Savanţii germani au efectuat noi măsurători, mai precise, ale acestor raporturi dintre izotopii de pe Terra şi cei colectaţi din eşantioanele lunare aduse pe planeta noastră prin intermediul misiunilor Apollo.
"Diferenţele sunt mici şi dificil de detectat, dar ele există", a spus Daniel Herwartz, geolog la Universitatea Koln din Germania.
După părerea lui, aceste rezultate înseamnă că "putem fi rezonabil de siguri că această coliziune uriaşă a avut loc, fapt care ne dă o idee despre compoziţia geochimică a planetei Theia".
Theia pare să fi fost similară unui chondrit, un fel de meteorit teluric. Dacă acest fapt se confirmă, atunci va fi posibil, pe baza acestei analize comparate a raporturilor dintre izotopi să se determine compoziţia geochimică şi izotopică a Lunii, întrucât aceasta este un amestec între Theia şi Terra.
"Următorul obiectiv va fi să stabilim proporţia dintre materialele provenind de pe Theia şi care se află acum pe Lună", a explicat Daniel Herwartz.
Cele mai multe dintre modelele teoretice consideră că Luna este formată în procent de 70-90% din Theia şi de 10-30% din materiale de pe Terra. Totuşi, potrivit anumitor modele, Luna ar avea în compoziţia sa doar 8% din materialele de pe Theia.
Bazându-se pe datele din noul studiu, Daniel Herwartz consideră că ar fi totuşi posibil ca Luna să fie compusă pe jumătate din materiale de pe Theia, iar cealaltă jumătate din materiale terestre.
Un studiu publicat în 2012 arăta un uşor exces de "zinc greu", descoperit în rocile lunare aduse de misiunile Apollo, aducând astfel o nouă dovadă în sprijinul teoriei coliziunii, potrivit autorului acelei analize, francezul Frédéric Moynier, cercetător la Universitatea Washington din Saint-Louis.
Coliziunea a eliberat atât de multă energie încât Theia s-a topit, ca şi o mare parte din scoarţa terestră, afirmă acelaşi om de ştiinţă.
O parte din norul de roci vaporizate s-ar fi resolidificat apoi pe Terra, iar cealaltă parte s-ar fi resolidificat în apropiere de planeta noastră, dând astfel naştere Lunii.