Cel mai cunoscut dintre ei este gavialul indian, aşa-numitul gharial (Gavialis gangeticus). Ceea ce îi distinge sunt boturile alungite şi înguste, dotate cu o multitudine de dinţi în şirurile dentare, specializate pentru hrana lor specifică: peştele.
"Pe baza unor dinţi proveniţi din rocile de la Turnu Roşu (fostă Porceşti) cercetătorii specializaţi în cercetarea vertebratelor fosile au stabilit că astfel de crocodili au fost prezenţi în acea zonă în Paleogen, acum circa 34-48 milioane de ani.
În acele timpuri, ape calde şi puţin adânci ale Oceanului Tethys scăldau proaspăt ridicaţii munţi care astăzi revin Făgăraşului. Dinţii izolaţi de crocodili de acolo au fost colectaţi pe parcursul a peste un secol, însă nu au fost niciodată studiaţi cu suficientă atenţie.
Ei provin de la mai mulţi indivizi, fiind separate pe baza fosilelor existente, cel puţin cinci forme morfologice. Pe baza caracterelor particulare, au fost atribuiţi unor forme primitive de gavial, aflaţi pe atunci la începutul istoriei lor geologice", se mai arată în comunicat.
Potrivit cercetătorilor, fosilele lor din sudul Transilvaniei au o importanţă cu totul deosebită din două motive: pe de o parte dovedesc prezenţa unui grup nou de vertebrate fosile în România, iar pe de alta indică o presupusă migraţie dinspre nord-vestul Africii spre ţinuturile noastre.
"Dispariţia acestor crocodili din România în timpurile care au urmat depunerii rocilor de la Turnu Roşu a fost cauzată probabil de schimbările climatice petrecute la limita dintre Eocen şi Oligocen, când putem discuta despre o mare criză climatică, care a determinat instalarea primelor calote glaciare în Antarctica. Este cât se poate de limpede că cercetarea fosilelor în România are încă multe aspecte deocamdată neştiute, de dezvăluit. Rezultatele au fost publicate în revista North Western Journal of Zoology", se menţionează în comunicatul UBB.