Rezultatele sunt surprinzătoare şi variază în funcţie de modul în care este trăită o experienţă religioasă. De exemplu, în creierul celor care se roagă intens sau meditează sunt activaţi lobii frontali, responsabili cu atenţia şi cu exprimarea limbajului.
În alte cazuri, de exemplu atunci când un credincios nu se concentrează, ci intră în transă şi se comportă ca un medium (cântă sau vorbeşte în limbi necunoscute), activitatea scade în această zonă şi creşte în talamus, o mică regiune care reglează informaţia senzorială.
Asta arată că limbajul lor, în acele clipe, este generat în alte zone ale creierul decât în mod normal.
De asemenea, în timpul meditaţiei sau rugăciunii, activitatea scade în lobii parietali, ceea ce poate explică senzaţia de ieşirea în afara timpului şi spaţiului pe care o au aceste persoane. Astfel apare şi impresia de comuniune cu lumea din jur, când graniţele parcă dispar între cel care meditează şi obiectele din jur.