Terra își modifică în permanență viteză, dar variațiile sunt extrem de sensibile. Vara trecută, de exemplu, în ziua de 29 iunie a fost consemnată o întârziere de 1,59 milisecunde în timpul de rotație obișnuit.
Ce s-ar întâmpla, însă, dacă Pământul s-ar învârti brusc mult mai repede. Accelerarea vitezei de rotației cu un kilometru pe oră ar face ca apa să migreze de la poli și să ridice nivelul în jurul Ecuatorului cu câțiva centimetri. „Ar putea dura câțiva ani pentru a observa acest lucru”, spune Witold Fraczek, analist la ESRI, o companie care produce software pentru sistemele de informații geografice (GIS), potrivit Popular Science. De asemenea, am pierde în greutate, din cauza forței centrifuge tot mai mari.
Un calcul făcut de specialiști arată la ca i viteză a Terrei de 17.641 de mile/oră n-am mai avea greutate. Evident că ce s-ar întâmpla în jurul nostru ar fi atât de catastrofal încât nu am ajunge să trăim pe viu un astfel de fenomen.
De exemplu, vremea extremă ar putea deveni mai distructivă. „Uraganele se vor învârti mai repede și va fi mai multă energie în ele”. De asemenea, activitatea seismică ar zgudui planeta. Scoarța terestră s-ar muta și ea, aplătizându-se la poli și bombându-se în jurul ecuatorului.
„Am avea cutremure enorme”, spune Fraczek. „Plăcile tectonice s-ar mișca rapid și asta ar fi dezastruos pentru viața de pe glob.”