Lucrătorii au scos din pământ, de la peste 10 metri adâncime, trei corpuri, dintre care două erau asemănătoare, iar unul diferit. Chemat la faţa locului, un specialist a identificat că cele două corpuri asemănătoare erau fosile de mamut, iar al treilea semăna cu un topor din metal.
Obiectele au fost duse la Cluj-Napoca pentru a fi analizate amănunţit. Specialiştii au identificat două fragmente de os din scheletul unui rinocer păros, animal care a trăit într-o perioadă cuprinsă între 10.000 de ani şi 80.000 de ani în urmă, însă nu au reuşit să dateze obiectul misterios, în greutate de aproximativ 2 kilograme.
"Obiectul, lung de circa 20 de centimetri, lat de circa 12,5 cm şi gros de 7 cm, prezenta două goluri cilindrice, de diametre diferite, practicate astfel încât golul cu secţiunea mai redusă penetra către baza celuilalt, perpendicular. Golul cu diametrul mai mare prezenta în plus o ovalizare a părţii sale inferioare, efect ce părea a fi produs de un ax cu capul rotunjit, cu care s-ar fi asamblat. Pe suprafaţa sa inferioară cât şi lateral, obiectul prezenta urme ale unor lovituri repetate, dintre care unele au fost puternice. Toate detaliile remarcate sugerau faptul că piesa a facut parte cândva dintr-un ansamblu funcţional şi că a fost pierdută dintr-un motiv oarecare, în albia de atunci a râului", scria în 1983 inginerul Florin Gheorghiţă, în cartea "Enigme în Galaxie".
Obiectul misterios este realizat dintr-un aliaj de aluminiu, lucru extrem de ciudat, având în vedere că aluminiul a fost descoperit abia în 1808 de către Humphry Davy şi produs pentru prima oară în laborat, în 1825, de către chimistul danez Hans Christian Orsted.
Un aspect cu totul neobişnuit este şi existenţa unui strat anormal de oxid de aluminiu pe întrega suprafaţă a obiectului. Deoarece aluminiul se oxidează foarte greu în profunzime, se presupune că obiectul găsit la Aiud are o vechime extrem de mare. Unii specialiştii au spus că ar avea o vechime de 250.000 de ani. Rezultatele unor analize indică faptul că obiectul ar avea între 400 de ani şi 80.000 de ani, motiv pentru care unele persoane susţin că acesta ar avea origini extraterestre. "Călcâiul" de la Aiud se află şi astăzi în custodia Muzeului de Istorie din Cluj-Napoca.