Se spune frecvent că între mamă şi copil există o legătură specială, care nu se poate compara cu altele, inclusiv cu cea fomată de micuţ cu tatăl lui, în ciuda calităţilor paterne.
Însă un nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea de Stat din Oregon arată că, de fapt, taţii pot forma cu copilul o legătură la fel de puternică, mai ales dacă mama este absentă, informează dailymail.co.uk.
Această descoperire impune o reevaluare a rolului pe care taţii îl pot juca în dezvoltarea copiilor, potrivit mediafax.ro.
Autorii studiului spun că, atunci când mama este absentă - de exemplu, în urma unui divorţ -, tatăl îşi asumă atât rolul matern, cât şi cel patern.