Deşeul spaţial a primit numele WT1190F, are o lungime de doi metri şi o suprafaţă care este cel mai probabil concavă. Revista Nature a publicat deja mai multe ipoteze despre originea acestui obiect, evocând posibilitatea ca deşeul respectiv să fi fost un modul al unei rachete sau un panou spaţial abandonat în timpul unei misiuni lunare recente, relatează Mediafax.
"Este posibil, de asemenea, ca deşeul respectiv să dateze din urmă cu mai multe decenii, poate chiar din epoca misiunilor Apollo. Un obiect care a fost văzut pe orbita Terrei în 2002 a fost identificat în cele din urmă ca fiind un fragment din racheta Saturn V, care i-a lansat în spaţiu pe primii oameni care au păşit pe Lună", afirmă jurnaliştii de la publicaţia citată.
Potrivit calculelor făcute de Bill Gray, un dezvoltator independent de programe informatice din domeniul astronomiei, care a colaborat în ceea ce priveşte monitorizarea deşeurilor spaţiale cu cercetătorii de la Laboratorul de propulsie cu reacţie din cadrul NASA, "WT1190F va ajunge pe Terra pe 13 noiembrie, la 08.20 (ora României, n.r.), la aproximativ 65 de kilometri de coasta sudică din Sri Lanka". Acelaşi cercetător a declarat pentru NASA că, probabil, cea mai mare parte a deşeului spaţial - sau poate totalitatea acestuia - va arde la intrarea în atmosferă. "Cu toate astea, nu aş merge să pescuiesc în acea zonă", a avertizat Bill Gray.
În ceea ce priveşte motivul pentru care acest deşeu spaţial va reveni pe Terra, jurnaliştii de la Nature au publicat următoarea explicaţie:
"WT1190F este o «specie» rară. Cercetătorii urmăresc în prezent doar vreo 20 de obiecte artificiale pe orbite îndepărtate", a precizat Gareth Williams, astronom la Minor Planet Center din cadrul Universităţii Cambridge din Statele Unite. "Există probabil tot atât de multe deşeuri spaţiale în jurul sistemului Terra-Lună, însă este imposibil să se determine numărul exact al acestora. Prezenţa perturbatoare a Soarelui şi a Lunii au obligat probabil WT1190F să urmeze o altă traiectorie, care îl va face să se autodistrugă în atmosferă".