Evenimentul a marcat a 20-a lansare a orbitorului Mars Express al agenţiei – o misiune de a face imagini tridimensionale ale suprafeţei planetei pentru a o vedea mai în detaliu, potrivit CNN.
„În mod normal, vedem imagini de pe Marte şi ştim că au fost făcute cu câteva zile înainte”, a declarat James Godfrey, managerul operaţiunilor navelor spaţiale la centrul de control al misiunii ESA din Darmstadt, Germania, într-un comunicat. „Sunt încântat să văd Marte aşa cum este acum – cât de aproape putem ajunge de un „acum” marţian!”.
„Dar nu am văzut noi imagini cu Marte înainte? Da, dar nu în direct”, a precizat ESA.
Nu au fost vizibile stele în fundalul imaginilor, deoarece Marte este destul de strălucitoare, a remarcat Colin Wilson, un om de ştiinţă al proiectului la ESA.
On 2 June 2003, at this exact time, #MarsExpress & our #HRSC started their journey to Mars. 🚀🔴
— DLR - English (@DLR_en) June 2, 2023
Daniela Tirsch, DLR Planetary Scientist, shares her passion for the amazing images taken by @DLR_de\"s #HRSC & highlights how far the mission has come and will continue in the future. pic.twitter.com/m9kPJzRsQx