Istoria Luminii Sfinte de la Ierusalim este extrem de veche, datând probabil chiar de la momentul învierii lui Iisus. An de an, Patriarhul grec ordodox de la Ierusalim intră în Biserica Mormântului Sfânt din Ierusalim unde începe să se roage. Apoi, un foc se aprinde „în mod miraculos” cu ajutorul Sfântului Duh, relatează St. Peter's List, preluat de descopera.
Flacăra este apoi împărţită printre toţi credincioşii, în toate colţurile lumii, sau cel puţin, aşa se consideră, având în vedere atenţia care este acordată de mass-media transportării Luminii Sfinte din Ierusalim în ţările ortodoxe, inclusiv România.
Aşa cum am menţionat anterior, acest eveniment este considerat de către credincioşi cel mai vechi miracol, fiind, în creştinismul ortodox, printre cele mai importante evenimente din perioada Paştelui. Totuşi, de-a lungul timpului au existat o sumedenie de voci care au afirmat că este o fraudă. În ciuda acestui lucru, această practică a supravieţuit secolelor, chiar şi sub diferite regimuri mai puţin prietenoase faţă de creştinismul răsăritean.