Chiar şi Floyd Mayweather, cel care îl manageriază pe Jack, a urcat în ring şi a contestat arbitrajul. Dintre cei trei arbitri-judecători, doar unul l-a dat câştigător pe Badou Jack, scor 117-111, în timp ce ceilalţi doi au dat egalitate, 114-114, scrie digiport.ro.
Potrivit statisticii computerizate, Badou Jack a trimis cu aproape 100 de lovituri care și-au atins ținta mai multe decât Bute. Suedezul a avut 278 de lovituri câştigătoare, în timp ce Bute a avut doar 179, ceea ce înseamnă că Lucian a câştigat 3 sau, cel mult, 4 runde. Deşi nu a mai boxat la fel de bine ca în meciul anterior, cu James DeGale, Bute a trimis multe lovituri în blocajul lui Jack, lovituri care nu se punctează, însă pot conta doar la aspectul general ofensiv.