„Roș-albaștrii” vor să facă uitate ultimele jocuri mai puțin reușite și speră să se întoarcă cu toate punctele din deplasarea de la Botoșani. Antrenorul bucureștenilor, Toni Petrea, a vorbit la conferința de presă despre deplasarea pe terenul moldovenilor și consideră că această săptămână a contat foarte mult în nivelul de pregătire al echipei.
Ulterior, tehnicianul în vârstă de 45 de ani a venit cu o serie de precizări în ceea ce privește accidentarea lui Dragoș Nedelcu și forma croatului Ante Vukusic.
„Am avut parte de o săptămână la dispoziție să ne pregătim. Cred eu că a fost benefică perioada asta, ținând cont că am jucat destul de multe meciuri, într-un interval de timp foarte scurt. Pregătirea a decurs foarte bine. Atitudinea jucătorilor a fost una foarte bună. Mergem la Botoșani, unde întâlnim o echipă bună, care e preocupată de fotbal, de posesie, de un stil ofensiv. Cred că va ieși un meci frumos și cel mai important pentru noi este să mergem acolo să câștigăm.
Am avut acea perioadă mai puțin plăcută, dar cred eu că odată cu ultimul joc pe care l-am disputat și cu victoria pe care am avut-o acasă și cu jocul prestat și cu pregătirea pe care am făcut-o săptămâna aceasta, cred eu că nu avem niciun motiv să nu avem o atitudine la fel de bună și la meciul următor.”