După ce a cedat numai două game-uri în meciul cu Magdalena Frech, Simona s-a declarat mulţumită de nivelul la care a ajuns jocul ei după numai trei meciuri.
“Astăzi a fost mai bine, tot meciul a fost mai bun. Sunt fericită că joc din ce în ce mai bine. Nu a fost uşor nici pentru ea, a avut un meci greu şi ieri. Am lovit mingea mai puternic, am deschis terenul mai bine, am închis bine punctele cu voleuri. A fost bine, fiindcă mingea venea mai uşor decât ieri, a trebuit doar să fiu acolo şi să fiu mai agresivă” – a declarat Halep la finalul partidei.
În semifinale, Halep va întâlni învingătoarea meciului dintre Irina Begu şi Sara Sorribes Tormo.