Fostul mare arbitru român, Cristian Balaj (49 de ani), a amintit un episod absolut revoltător a actualei conduceri a Federației Române de Fotbal. Balaj a mărturisit că FRF nu a vrut în mod intenționat să îi invite pe fostele glorii, Gică Hagi și Gică Popescu, la tragerea la sorți pentru EURO 2020, turneu la care țara noastră va fi una dintre gazde.
“Actuala federație nu a invitat nici marile glorii ale fotbalului românesc la acea tragere la sorți. Gheorghe Hagi nu a fost invitat în mod intenționat, el nu a fost dorit de Federația Română de Fotbal, iar același lucru s-a întâmplat și cu Gică Popescu. S-a sunat de la cabinetul lui Gică Popescu pentru a i se cere invitația la acel eveniment, iar cei de la federație au zis că “ce treabă are Gică Popescu cu tragerea la sorți?”.
Chiar și eu am fost pe acele liste de invitați pentru tragerea la sorți, dar nici pe mine nu au vrut să mă cheme în mod intenționat, asta e clar. Când nu îți respecți valorile, nu respecți fotbalul!” a declarat Cristi Balaj în exclusivitate pentru Realitatea Sportivă.