"Regulamentul este clar. Sigur că Dinamo poate face o cerere la UEFA şi cei de acolo vor decide. Nu s-a schimbat nimic între timp. Sigur că Dinamo are dreptul să depună dosarul de licenţiere dacă va fi cazul la sfârşitul sezonului, numai că nu o să primească licenţă pentru cupele europene. Conform regulamentului nu poate dovedi că în ultimele 12 luni înainte de începerea sezonului pentru care aplică nu a fost în insolvenţă.
Dinamo a ieşit din insolvenţă în septembrie, iar regula spune că trebuia să iasă înainte de luna mai. Singura şansă a lor, dar eu mi-am mai spus părerea şi nu o schimb - adică zero şanse, să facă o solicitare la UEFA şi să ceară o derogare de la această regulă. Dar este fără precedent.
Nu s-a întâmplat până acum ca UEFA să dea o derogare de la această regulă. Dinamo poate trimite această adresă la UEFA prin intermediul nostru, pentru că nu poate să se adreseze direct UEFA. Poate face o scrisoare către UEFA, pe care noi să o transmitem mai departe", a declarat Duru, pentru Mediafax.