"Sunt obligat să mă opresc și să mă gândesc deja la 2017", a precizat Nadal într-un comunicat publicat pe contul său Facebook. "Acum trebuie, încă o dată, să mă odihnesc și să încep să pregătesc într-o manieră intensivă sezonul 2017", a adăugat jucătorul iberic, aflat în acest moment pe locul 6 în clasamentul ATP, conform Agepres.
Nadal va rata, astfel, turneul de la Basel (Elveția), la care a fost finalist în 2015, precum și Mastersul 1.000 de la Paris-Bercy (31 octombrie — 6 noiembrie), însă cea mai importantă absență a sa va fi cea de la Turneul Campionilor care va avea loc luna viitoare la Londra, cu participarea celor mai buni opt jucători ai lumii.
El a explicat că a grăbit revenirea în competiție în această vară, pentru a putea disputa Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, unde a fost portdrapelul delegației Spaniei.
Medaliat cu aur la dublu la JO 2016, alături de compatriotul său Marc Lopez, după finala câștigată în fața românilor Horia Tecău și Florin Mergea, Nadal a eșuat la simplu, unde a ocupat doar locul al patrulea.
"Nu este un secret pentru nimeni că m-am prezentat la Jocurile Olimpice fără o pregătire completă, însă trebuia să joc pentru a câștiga o medalie pentru Spania. Această recuperare accelerată a antrenat dureri în cursul turneelor următoare", a explicat spaniolul.
În vârstă de 30 de ani, Rafael Nadal are în palmares 14 titluri de Mare Șlem, dintre care 9 câștigare la Roland Garros. El a disputat ultima sa finală ATP în luna aprilie, la Barcelona, unde reușit să câștige al doilea titlu său titlu din acest sezon.
Campionul spaniol a inaugurat miercuri, în insulele Baleare, o academie de tenis care îi poartă numele, afirmând cu această ocazie că și-a propus să joace "încă mulți ani de acum înainte".