Partida dintre cele două sportive a durat o oră şi 37 de minute. Primul set a avut parte, încă din start, de o serie de patru break-uri, câte două de fiecare parte, iar scorul a devenit 3-2. Apoi, cele două au mers cap la cap, cu serviciu consolidat, până în game-ul opt, când Begu şi-a cedat serva, dar a reuşit să revină în game-ul următor şi să egaleze (5-5). În cele din urmă, primul set s-a decis la tiebreak, unde Mariana Duque-Marino s-a impus cu 7-2 şi a închis setul, în 54 de minute, conform Mediafax.
Mariana Duque-Marino a început bine actul secund şi s-a distanţat rapid la 4-0, după ce a reuşit două break-uri, însă Irina a reuşit să egaleze. Sportiva din Columbia a reuşit, însă, să-i ia din nou serviciul lui Begu, în game-ul următor, şi a ajuns în postura de a servi pentru câştigarea setului şi a meciului. Lucru care s-a şi întâmplat, scor 6-4, în 43 de minute.
În turul următor, Mariana Duque-Marino o va întâlni pe câştigătoarea meciului Magdalena Rybarikova (Slovacia, 192 WTA) - Coco Vandeweghe (SUA, 20 WTA). Pentru participarea în runda inaugurală, Begu va încasa un cec în valoare de 35.000 de euro şi 10 puncte în ierarhia mondială.