Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a decis să amâne judecarea contestaţiei în anulare formulată de Mihai Stoica întrucât avocaţii acestuia au depus la dosar minuta unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) privind aplicarea prescripţiei penale. Potrivit acestei decizii, prescripţia este o instituţie autonomă, motiv pentru care magistraţii o pot aplica în funcţie de Codul penal - fie cel vechi, fie cel nou - în funcţie de cel care îi este mai favorabil inculpatului.
Judecătorii CAB au decis să amâne discutarea acestei contestaţii pentru că motivarea deciziei ICCJ nu a fost publicată în Monitorul Oficial. La auzul acestei decizii, Mihai Stoica a ţinut să precizeze că judecătorilor le este uşor să vorbească, însă el stă în puşcărie.
"Sunt singurul condamnat căruia nu i s-a cerut pedeapsă. Ministerul Public n-a cerut pedeapsă în cazul meu. Vă este uşor să amânaţi, dar eu fac puşcărie degeaba. (...) Am venit de la ora 6.00 dimineaţa, pentru ca dumneavoastră să amânaţi acum. E uşor de vorbit, însă eu stau la puşcărie", a spus fostul manager general al echipei Steaua Bucureşti.
Instanţa a amânat până la 23 mai judecarea acestei contestaţii.