VASILE AVRAM. "Am ales să candidez, pentru că îmi doresc, şi asta ne dorim cu toții, ca fotbalul românesc să intre într-o nouă etapă. O etapă a reconstrucţiei, în urma căreia toți cei care iubesc cu adevărat acest sport să aibă de câștigat. Consider că planul meu și strategia pe care le-am conceput în ultimii doi ani, perioadă în care mi-am pregătit candidatura, dacă vor fi aplicate așa cum trebuie, ne pot duce acolo unde ne dorim", a declarat VASILE AVRAM pentru Sport24H.
"Eu îmi doresc foarte tare să câştig din primul tur. Însă chiar dacă va fi vorba de un tur doi, am la fel de mare încredere că voi învinge", a mai spus VASILE AVRAM.
"Ştiu că, din punct de vedere al experienței manageriale, sunt cea mai bună soluție pentru președinția FRF, am cel mai bun program, iar semnalele de la membri sunt pozitive și încurajatoare. Cred că am șanse foarte mari să devin noul președinte al federației.
Una dintre atracțiile fotbalului este că nu se știe dinainte cine câștigă. Când însă rezultatele unei întreceri sunt manipulate cu bani, amenințare, fairplay-ul este compromis. Sigur că pot să vă spun pe ce mă bazez. Eu nu am în spate un clan de impresari sau vreo academie de fotbal. Nu am prieteni pe care să-i răsplătesc după alegeri", a declarat VASILE AVRAM.
Despre Gică Popescu, principalul contracandidat, VASILE AVRAM a spus: "Eu sunt un luptător şi nu îmi doresc să câştig această luptă în culise sau la masa verde. Aş vrea ca Gică Popescu să fie achitat, să candideze şi să ne luptăm pe teren, unde am convingerea că am să înving. Oricum, refuz să cred că, dacă va primi o condamnare, de orice fel, Gică Popescu va mai candida. Ar fi prea de tot! El îmi lasă impresia unui om cu capul pe umeri".
"În afară de mine, toți ceilalți candidați la șefia FRF nu au decât o singură variantă pentru funcția de președinte CCA, și anume, VASILE AVRAM. De ce spun asta? E simplu: eu am contract de muncă pe perioadă nedeterminată cu FRF, am fost destituit abuziv de actuala conducere, prin încălcarea legislației muncii. Există un proces pe rol în acest sens, pe care, fără dubiu, îl voi câștiga și vor fi nevoiți să mă repună în funcție", a mai precizat VASILE AVRAM.
Interviul intergal pe Sport24H.