Daniel Mogoșanu a fost numit astăzi în funcția de director tehnic al Universității Craiova. A făcut parte din echipa care a realizat eventul în 1991 și a câștigat Cupa în 1993, iar acum își propune să readucă Știința pe drumul spre performanță. El va face echipă pe banca tehnică a echipei cu Victor Naicu, noul antrenor principal. Din vechiul staff au fost păstrați Silviu Lung – antrenor cu portarii, și Cornel Blejan, preparator fizic.
Născut în Bănie, Daniel Mogoșanu are 147 de meciuri în tricoul Științei pentru care a marcat de 10 ori, reușind să cucerească titlul național (1991), precum și Cupa României, în două rânduri (1991 și 1993). A mai evoluat la Oțelul Galați și FC Argeș Pitești. S-a alăturat proiectului renașterii fotbalului din Bănie de la început. În ultimele două sezoane a fost antrenorul echipei a doua a Științei cu care a reușit promovarea în Liga a III-a, de asemenea a activat în cadrul clubului și la Centrul de copii și juniori, se arată pe site-ul csuc.ro.
Produs sută la sută al școlii de fotbal craiovene, Victor Naicu are peste 90 de meciuri în tricoul alb-albastru în prima ligă și 6 în competițiile europene. Din vară, Naicu a condus juniorii A ai Universității, conștient că spiritul oltenesc este necesar pentru o mai mare determinare la echipă.