UEFA anunţase încă din ianuarie că Galatasaray depăşise nivelul inferior al pierderilor financiare permise de regulament, şi deschisese drumul pentru o excludere, care a fost decisă de Comisia de Control a Problemelor Financiare ale Cluburilor.
Suspendarea va intra în vigoare în primul sezon în care echipa din Istanbul îşi va câştiga dreptul de a evolua în cupele europene. Galatasaray poate scăpa de suspendare doar în cazul în care va rata timp de doi ani la rând clasarea pe unul dintre locurile eligibile pentru cupele europene.
Aceasta nu este singura problemă a Cim Bom: gruparea de pe arena Turk Telekom şi-a demis antrenorul marţi: Mustafa Denizli a plecat după numai 3 luni la cârma turcilor, unul dintre favoriţii să îi ia locul fiind fostul tehnician al Romei, Rudi Garcia.
Materialul complet pe Digisport.ro.