Pentru competiția din decembrie sorții au scos în calea lui Neagu&comp. selecționatele din Norvegia, Germania și Polonia și vor face parte din Grupa D.
Bogdan Burcea, antrenorul naționalei, a “ghicit” toate adversarele din grupă și s-a declarat mulțumit de tragerea la sorți. Gândul selecționerului zboară la fazele finale ale competiției din Norvegia și Danemarca.
Selecționerul a vorbit și despre situația Cristinei Neagu, care va reveni la un european după ce în urmă cu doi ani s-a accidentat grav la turneul final din Franța, dar și despre felul în care Pandemia de Coronavirus a dat peste cap planurile sale la prima reprezentativă.
„Sunt echipe care trebuie respectate, Norvegia este Norvegia indiferent de situație, au avut resurse, au o școală de handbal foarte bună, au prezențe ca și noi la european, peste 12, au jucătoare care revin după accidentări. Cu toate acestea, noi nu vom ridica brațele, vrem să învingem și Norvegia, vrem să învingem și Germania și Polonia”, a spus antrenorul naționalei feminine de handbal.
Vezi mai multe detalii pe realitateasportiva.net.