Cu un scor de 206,07 puncte, nou record mondial, candienii Tessa Virtue şi Scott Moir i-au devansat pe francezii Gabriella Papadakis şi Guillaume Cizeron, medaliaţi cu argint (205,28 puncte), în timp bronzul a revenit fraţilor americani Maia şi Alex Shibutani (192,59 puncte).
După ce luni au reuşit un program scurt excepţional, reprezentanţii Canadei s-au clasat pe locul secund în programul liber, patinând pe muzica filmului "Moulin Rouge", însă avansul pe care îl aveau după prima parte a concursului le-a fost suficient pentru a intra în posesia aurului olimpic, notează Agerpres.
Prin acest nou titlu, Tessa Virtue (28 ani) şi Scott Moir (30 ani) îşi completează un palmares deja excepţional, în care figurează patru medalii cucerite la Jocurile Olimpice, trei de aur - una la Vancouver, în 2010, şi două la PyeongChang, unde au câştigat săptămâna trecută şi titlul pe echipe -, precum şi una de argint, obţinută la JO 2014 de la Soci.
Tessa Virtue și Scott Moir au cucerit lumea și aurul la patinaj. Adevărul despre relația lor
Partenerii lor de antrenament de la Montreal, francezii Papadakis şi Cizeron, au semnat un program liber maiestuos, după probleme vestimentare cu care s-au confruntat în timpul programului scurt. Dansul graţios şi elegant al francezilor, care au patinat pe sonata "Clar de lună" de Bethonven, le-a adus 123,35 puncte, nou record mondial pentru un program liber.
Gabriella Papadakis a trăit cel mai "rău coşmar" al ei luni, când costumul i s-a desfăcut în primele secunde ale programului scurt, lăsând să se vadă unul dintre sâni. Incidentul i-a costat probabil primul lor în clasamentul final pe francezi, la prima lor participare la Jocurile Olimpice, notează AFP.
Clasamentul final al probei de dans pe gheaţă:
1. Tessa Virtue/Scott Moir (Canda) 206,07 puncte (83,67 + 122,40)
2. Gabriella Papadakis/Guillaume Cizeron (Franţa) 205,28 (81,93 + 123,35)
3. Maia Shibutani/Alex Shibutani (SUA) 192,59 (77,73 + 114,86)
4. Madison Hubbell/Zachary Donohue (SUA) 187,69 (77,75 + 109,94)
5. Ekaterina Bobrova/Dmitri Soloviev (Sportivii olimpici din Rusia) 186,92 (75,47 + 111,45)