Tessa Virtue și Scott Moir au cucerit întreaga lume cu numerele lor de patinaj artistic la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Pyeongchang, Coreea de Sud.
Cunoscuți pentru canadieni, cei doi reprezintă totuși o enigmă pentru cei mai mulți telespectatori care le-au văzut spectacolele de la Olimpiadă, scrie globalnews.ca.
Lumea vrea acum să știe: sunt cei doi împreună și în afara patinoarului? Au o relație romantică, măcar la fel de romantică precum numerele lor de pe gheață?
Ei bine nu.
E adevărat că Tessa Virtue și Scott Moir patinează împreună de mai bine de 20 de ani și că spectacolele pe care le oferă îi pot duce cu gândul pe spectatori și telespectatori că între ei există o relație romantică.
Dar, se pare, patinoarul este ca o scenă.
Chiar Tessa Virtue a oferit acum ceva vreme o explicație despre relația dintre patinatori.
Relația dintre partenerii de patinoar este una ”complicată”, a spus Virtue, nu seamănă cu o relație dintre soți, nu seamănă cu o relație dintre iubiți, nici cu una dintre frați. E ceva total diferit, a spus patinatoarea.
Tessa Virtue și Scott Moir au început să patineze împreună în 1987. Mătușa lui Moir este cea care a format parteneriatul.
Foto: Tessa Virtue și Scott Moir în 1998
În anii care au urmat, mulți fani ai sportului au tras imediat concluzia că cei doi sunt iubiți.
Percepția aceasta poate deveni uneori ”iritantă”, a declarat Scott Moir într-un interviu în 2014. ”E amuzant totuși pentru noi. Și până la urmă, cred că trebuie să acceptăm că oamenii sunt de fapt interesați de noi și că acest interes se manifestă și așa”, a mai spus patinatorul.
Foto: Tessa Virtue și Scott Moir în 2004
Canadienii Tessa Virtue şi Scott Moir au cucerit marţi medalia de aur în proba de dans pe gheaţă din cadrul concursului de patinaj artistic al JO de iarnă, ediţia 2018, de la PyeongChang, trecându-şi astfel în palmares al doilea lor titlu olimpic, după cel obţinut în urmă cu opt ani la Vancouver.
Cu câteva zile înainte, cei doi deveniseră celebri și pentru numărul lor ”îndrăzneț”. Tessa Virtue și Scott Moir au modificat o schemă din timpul programului lor, din cauză că aceasta ar fi fost prea sugestivă.
Este vorba despre o ridicare în care Virtue sare pe umerii colegului ei şi îi cuprinde capul cu picioarele, în timp ce îşi strânge mâinile în jurul gâtului.