Colonelul Florin Talpan, juristul care a recuperat marca Steaua de la Gigi Becali și omul care a câștigat mai multe procese cu omul de afaceri, vrea să aibă o funcție mai importantă în cadrul CSA.
„Există mai multe decizii ale instanțelor de judecată, Federația Română de Fotbal și UEFA au fost înștiințați. Noi am solicitat ca Federația să facă modificările necesare pentru ca acest palmares să nu mai apară la FCSB. Decizia de astăzi este foarte clară, dar este rea-voință din partea Federației.
În ultimele șase luni a fost un stres mare pentru mine, n-am dormit nopți întregi. Așteptam o decizie istorică, foarte importantă pentru istoria, prezentul și viitorul Stelei. Trebuie să facem în așa fel încât această echipă să ajungă acolo unde îi este locul„, a spus Florin Talpan pentru ProSport.
După ce a câștigat confruntările din instanță cu Gigi Becali, juristul vrea să devină comandantul clubului Steaua și să-l aducă pe Victor Pițurcă în funcția de antrenor, pentru a readuce echipa în prima ligă.
Pompiliu-Bixi Mocanu este comandantul CSA Steaua din octombrie 2018. Vezi mai multe detalii pe realitateasportiva.net.