"Mă aşteptam să fie probleme pentru că ştiu că a fost pe punctul de a abandona şi înaintea finalei de la Shenzhen. În ultimul moment s-a decis să joace, îi era rău încă de atunci. A făcut un joc bun acolo, dar problemele ei s-au agravat. Este o decizie corectă din punctul meu de vedere, pentru că trebuie să încerce să se recupereze total până la începutul Grand Slamului, care contează cel mai mult", a spus CTP la sport.ro, după care a continuat:
"2015 ar trebui să arate bine, după cum am văzut-o la antrenamente. Simona a progresat, am observat o aruncare mult mai sus a mingii la serviciu, în condiţii de control total. Asta îi permite să îşi proiecteze mult mai bine corpul în lovitură şi creşte forţa serviciului. Observ că a devenit mai agresivă, scurtează punctele, avansează spre fileu şi face punct cu mare siguranţă cu drive-voleul, atacă mingea din aer şi nu mai stă atât de mult pe fundul terenului. Sunt semne bune, jocul ei a crescut faţă de anul trecut, aşa că o cred capabilă de o performanţă mai bună decât sferturile de finală din 2014 – un rezultat oricum ieşit din comun".