Prezentă la Budapesta, la Campionatul Mondial de judo, campioana olimpică Alina Dumitru, care este și vicepreședintele Federației Române de judo, și-a sărbătorit împlinirea a 35 de ani de viață alături de familie și prieteni, într-o atmosferă medievală. Surpriza a fost posibilă cu ajutorul soțului ei, Ciprian.
"Până acum am rămas la sala pentru că am vrut să văd şi ultima finală. Chiar nu m-am aşteptat la surpriza făcută de domnul preşedinte şi domnul prşsedinte al COSR. Nici nu mai ştiu să mai vorbesc", a spus Alina Dumitru, vicepreşedinte FRJ.
"Ea e mai greu impresionabilă, dar uite că surpriza asta i-a prins bine. I-au dat lacrimile mai devreme. Orice mare sportiv are sensibilitatile lui. Alina face parte din marii sportivi ai României, ca şi Mihai Covaliu, actualul preşedinte COSR", a afirmat Cozmin Guşă, preşedintele Federaţiei Române de Judo.
"Ceea ce a făcut Alina pentru judo şi pentru sportul de la noi e construit pe adevăr, pe multă muncă, pe corectitudine, pe determinare, pe foarte multe lucruri care încep din ce în ce mai mult să ne lipsească", a spus Mihai Covaliu, preşedintele COSR.
Alina Dumitru este campioană olimpică la categoria 48 de kilograme si face parte din noua conducere a Federației Române de Judo, condusă de Cozmin Gușă.