UPDATE - Site-ul clubului Rapid anunţă că Dinu Gheorghe va prelua funcţia de preşedinte al clubului: "Din seara zilei de miercuri, 5 noiembrie, s-a convenit (de ambele părţi) ca Preşedintele F.C. Rapid să fie domnul Dinu Gheorghe".
Pentru funcția de antrenor, în cursul zilei de azi, 6 noiembrie 2014, se vor purta discuții cu italianul Cristiano Bergodi”, se arată în comunicat.
=========================================
Sosit în această dimineață pe Aeroportul Otopeni, Bergodi n-a oferit prea multe detalii despre șederea lui în țară, dar a confirmat discuțiile cu Rapid.
În vârstă de 50 de ani, tehnicianul care în România și-a început cariera la FC Național, a spus: “Nu știu dacă preiau Rapidul, dar vreau să mai antrenez în România.” El a mai stat pe banca giuleștenilor la începutul sezonului 2007-2008, potrivit digisport.ro.
A mai pregătit în Liga 1 pe CFR Cluj, Poli Iași și Steaua. Rapid are o serie de șase meciuri fără victorie în Liga 1, cu cinci înfrângeri în acest interval, fiind penultima în clasament, cu 9 puncte.
Alături de Bergodi, în Giuleşti va merge şi Dinu Gheorghe, pentru a prelua postul de preşedinte.