Antrenorul Laurenţiu Reghecampf a susţinut, luni, conferinţa de presă oficială, în care a vorbit despre forţa englezilor, dar şi despre şansele roş-albaştrilor.
"Încercăm să obținem un rezultat pozitiv și să calificăm iar echipa în grupele Champions League. Întâlnim o echipă foarte mare, cel mai mare antrenor din lume, cu rezultate incredibile. Pentru noi este însă o șansă importantă să arătăm bine. Eu sunt foarte încrezător că vom reuși iar să calificăm echipe în Champions League.
În momentul de față, trebuie să ne pregătim pentru ceea ce ne așteaptă. Și noi avem o echipă puternică, deci avem o șansă. Echipa noastră va încerca din primul moment să atace și să marcheze goluri, altă șansă nu avem. Vrem să avem inițiativa! O victorie la două goluri nu cred că e suficientă pentru a ne califica.
Pentru mine nu e meciul carierei. Vreau ca în anii următori să devină un lucru normal să ne calificăm în Champions League şi ca echipa să crească, jucătorii să înţeleagă acest lucru. Meciul vieţii mele ar putea să fie sâmbătă, când vrem să batem Dinamo. Vor fi două meciuri de calificare, trebuie să fim foarte concentraţi, nu cred că se va decide calificarea după meciul de mâine. Le-am transmis jucătorilor ce am văzut la meciul dintre City şi Sunderland, sper ca ei să înţeleagă", a spus Laurenţiu Reghecampf într-o conferinţă de presă transmisă de Digisport3.