"Nu știu cum se vor rezolva problemele de la Steaua. E foarte important ca antrenorul să fie pe bancă, să fie lângă jucători. Probabil o să poată transmite aceleași lucruri din tribună, prin telefon sau altfel.
S-a văzut că la Steaua este unitate când la golul cu Tg. Mureș s-au dus la el și l-au îmbrățișat. Mai greu cred că o să fie pentru Mirel din punct de vedere emoțional, că nu e ușor să stai în tribună. Ai emoții, ești în atmosfera meciului, îți dorești foarte mult să fii lângă echipă.
Fiecare antrenor care participă într-o asemenea competiție trebuie să aibă această licență PRO. În competițiile importante, în grupele Ligii Campionilor sau Europa League, de obicei, doar doi oameni dau indicații de pe bancă, antrenorul sau managerul, la schimbări sau în unele momente mai importante. În rest, nu prea se ridică, nu își permit un doctor sau un maseur sau o persoană care nu e abilitată să dea indicații", a spus Reghe la Digisport.