Procurorul Stefano Ammendol conduce această anchetă în care este vizat şi Robinho.
Faptele datează din ianuarie 2013, când Robinho juca la AC Milan, iar tânăra care a depus plângere avea 18 ani. Potrivit Gazzetta dello Sport, Robingo se afla la un restaurant cu soţia şi cinci prieteni, când tânăra de 18 ani i-a atras atenţia jucătorului. Acesta şi-a condus soţia acasă, iar apoi a revenit la restaurant alături de cei cinci prieteni. Situaţia a degenerat într-o "agresiune sexuală în grup", aşa cum a declarat tânăra, la şase luni de la producerea faptelor.
Robinho s-a mai aflat în centrul unui astfel de incident în 2009, când evolua la Manchester City, dar nu a fost pus sub acuzare.
Sursa: Mediafax