Ordinul, emis în 13 noiembrie a.c, a fost publicat în Monitorul Oficial de marți, scrie AGERPRES.
Gabriela Szabo, ministrul Tineretului și Sportului, a declarat, pe 22 decembrie, că un simbol al sportului românesc este astăzi jucătoarea de tenis Simona Halep, al cărui nume este pe buzele tuturor. ''Toți sportivii au excelat, dar Simona Halep este astăzi pe buzele tuturor. Evoluția Simonei Halep a fost una extraordinar de frumoasă și de rapidă. Vreau să mai amintesc și gimnastica, scrima, boxul ori judo la fete. Sunt sportivi care au excelat și care, din păcate, nu au fost foarte mult promovați de presa din România. Dar, dacă vorbim astăzi de un simbol al sportului românesc, care a excelat și care a avut o evoluție extraordinar de frumoasă și de rapidă, acesta este Simona Halep'', a spus ministrul Tineretului și Sportului, în cadrul unei conferințe la MTS.
Românca Simona Halep, numărul trei mondial în tenisul profesionist feminin, a fost desemnată cea mai populară jucătoare din 2014 pe site-ul circuitului feminin (wtatennis.com).
Simona Halep (23 ani) a jucat anul acesta prima sa finală de Mare Șlem, la Roland Garros, a mai disputat finala turneului de la Madrid, a câștigat la Doha și București, încheind anul cu finala Turneului Campioanelor, pierdută în fața Serenei Williams.