Partida a durat peste două ore şi jumătate. Giorgi, care a trecut de Sorana Cîrstea în turul 2, a obţinut, luni, prima victorie împtriva unei jucătoare clasate în Top 5 WTA.
În optimi, Giorgi va evolua împotriva compatrioatei sale, Flavia Pennetta, locul 21 WTA şi cap de serie numărul 20, care a învins-o, în turul 3, cu scorul de 6-4, 3-6, 6-1, pe australianca Samantha Stosur, locul 17 WTA şi cap de serie numărul 16.
Înfrângerea Mariei Şarapova, care avea de apărat 1.000 de puncte la turneul californian de categorie Premier Mandatory (a câştigat numai 65 de puncte la ediţia din acest an), ar putea să o ajute pe Simona Halep, locul 7 WTA, de asemenea calificată în optimi, să urce în ierarhia jucătoarelor profesioniste de tenis. Şarapova se va regăsi după Indian Wells mai jos decât Halep în clasamentul WTA.
Pentru a ajunge pe locul 5 WTA, maximum realizabil la Indian Wells, românca este în competiţie directă cu jucătoarea sârbă Jelena Jankovici, locul 8 WTA, şi cu sportiva cehă Petra Kvitova, locul 9 WTA.
Ambele sunt prezent în optimile de finală, Jankovici urmând a juca împotriva danezei Caroline Wozniacki, locul 12 WTA, iar Kvitova cu Dominika Cibulkova, locul 11 WTA, din Slovacia.
La rândul ei, Simona Halep va evolua, în premieră, marţi, de la ora 20.00, cu jucătoarea canadiană Eugenie Bouchard, locul 19 WTA, în optimile de finală ale competiţiei.
Halep şi Jankovici sunt pe aceeaşi parte a tabloului, putându-se întâlni în semifinale. În cel mai rău caz, Simona Halep îşi va păstra locul 7 WTA după Indian Wells.