Simona Halep, a doua jucătoare de tenis a lumii, conform clasamentului WTA, împlineşte, duminică, 24 de ani, ea aniversându-şi ziua de naştere în China, unde va participa, săptămâna viitoare, la turneul de categorie Premier 5 de la Wuhan, scrie Mediafax.
Halep a început să practice tenisul la vârsta de 4 ani, în oraşul ei natal, Constanţa, sub îndrumarea antrenorului Ioan Stan şi cu un puternic sprijin familial. La 14 ani, ea s-a hotărât să urmeze o carieră profesionistă, debutând astfel în circuitul ITF. În numai doi ani, Simona Halep a ajuns printre cele mai bune junioare din lume şi s-a impus la Roland Garros, în 2008, pe tabloul rezervat tinerelor jucătoare.
"Când Simona avea zece ani, le-am spus apropiaţilor că visul meu e ca Simona să ajungă la Roland Garros. Am avut o încredere incredibilă de la care nu m-am abătut. Au fost momente foarte grele, am investit totul. Toţi apropiaţii îmi spuneau că sunt nebun. Tot de atunci am mers cu ea la turnee în străinătate. La 16 ani, visul mi s-a împlinit când a câştigat Roland Garros la juniori", îşi amintea, în 2013, Stere Halep, tatăl Simonei.
Performanţa de la Roland Garros a reprezentat intrarea într-o nouă etapă a carierei, astfel că Halep s-a mutat la Bucureşti. Ea a început să joace constant la turneele WTA, din 2010, an în care a pătruns în premieră în Top 100 mondial şi a disputat prima finală, la Fes.
Progresul Simonei Halep a continuat, dar din 2013 a devenit exploziv. Ea a câştigat şase turnee în numai şase luni, pe toate suprafeţele şi a fost declarată de WTA jucătoarea cu cel important progres. "Totul a început cu un parcurs incredibil la Roma, iar acum, şase luni mai târziu, ea se află pe punctul de a ajunge în Top 10 - Simona Halep este «Most Improved Player Of The Year»", a motivat WTA alegerea făcută.
Până la 24 de ani, Simona Halep a obţinut glorie şi premii băneşti cum puţini sportivi au reuşit să o facă. Dar cea mai bună jucătoare română de tenis din istorie mai are multe oferit, sieşi şi suporterilor ei care aşteaptă mai ales un titlu de Grand Slam.
"Un turneu de Grand Slam m-ar mulţumi mai mult decât să fiu numărul 1 mondial", spunea Halep la finalul lui 2014. Însă ambele performanţe îi stau la îndemână jucătoarei care sărbătoreşte 24 de ani la o zi după ce Serena Williams împlineşte cu zece ani mai mult.