Halep a afirmat că se simte în formă și pentru prima oară în ultimele două luni nu a resimțit nicio durere la antrenament.
''A fost prima zi pe banca de alergat după două luni, așa că sunt foarte bucuroasă. Mă pot antrena tare, am jucat două ore fără nicio durere. Sunt foarte bucuroasă, mă simt mai bine decât săptămâna trecută'', a spus Halep.
Despre accidentările care au chinuit-o în ultimele două sezoane, Halep a declarat: "Am învățat că trebuie să îmi protejez corpul, pentru a preveni accidentările, iar pentru asta trebuie să fac unele exerciții. Cum trebuie să le fac în fiecare zi, sunt sătulă de ele, dar trebuie să le fac în continuare. E o rutină, iar rutina este greu de menținut la acest nivel, dar, dacă mă ajută, nu mă voi opri".
Fosta semifinalistă la Miami, apreciază mult turneul din Florida: "Nu-mi amintesc când am jucat prima oară la Miami, poate cu 5-6 ani în urmă. Îmi place vremea, e perfectă. Îmi place să fiu aici, e un turneu extraordinar. E toată lumea aici, băieți și fete, e bine că e un turneu mixt''.