Marţi, Simona Halep, cap de serie numărul 2, a fost eliminată în primul tur al Australian Open, după ce a fost învinsă, cu scorul de 6-4, 6-3, de chinezoaica Shuai Zhang, locul 133 WTA, sportivă venită din calificări. Zhang s-a impus într-o oră şi 18 minute şi a trecut pentru prima dată în carieră în turul al doilea al unui Grand Slam, după ce a fost eliminată de fiecare dată în manşa I la precedentele 14 prezenţe, începând din 2008.
Simona Halep are şanse mari să rămână numărul doi mondial şi după Australian Open. Totuşi, operaţia pe care o va suferi şi care o va scoate din circuit până în martie îi va afecta aproape sigur poziţia în clasament, potrivit Digisport.
Totuşi, problemele de sănătate îşi vor spune cuvântul asupra poziţiei din clasament. Ea va pierde competiţiile de la Dubai şi Doha ca urmare a operaţiei pe care o va suferi, astfel că avea la revenire un minus de 900 de puncte.