Simona Halep la Roland Garros. Înaintea celui de-al doilea Grand Slam al anului, jucătoarea de 23 de ani a oferit un interviu prin care a rememorat finala pierdută anul trecut în faţa Mariei Sharapova.
"Am plâns pentru câteva minute, dar am zâmbit după aceea pentru că mi-am spus că a fost prima mea finală de Grand Slam şi trebuie să fiu fericită. Am jucat foarte bine şi sunt mândră pentru acele două săptămâni", a declarat sportiva din Constanţa.
"Simt că joc bine pe zgură în acest moment. Îmi place şi mi-a plăcut întotdeauna această suprafaţă. Am încredere în jocul meu pe această suprafaţă. Cele mai frumoase momente ale carierei le-am avut la Paris. Jocul meu creşte de la o zi la alta. Sunt pregătită pentru Roland Garros", a adăugat românca, potrivit digisport.ro. Simona Halep la Roland Garros