Din cele 4 milioane de dolari, Callejas a plătit 810.000 în numerar, conform documentelor judiciare. Fiul său, Lisandro Flores, a confirmat că a plătit această cauțiune unui tribunal din Brooklyn, scrie Agerpres.
Callejas, în vârstă de 72 de ani, președinte al Hondurasului în perioada 1990-1994 și președinte al Federației honduriene de fotbal (Fenafuth) până în luna august a anului trecut, a compărut, marți, în fața unui tribunal federal din Brooklyn și a pledat vinovat pentru activități mafiote, fraudă și spălare de bani.
Membru al Comisiei de marketing și televiziune a FIFA, Callejas este acuzat că a primit foloase necuvenite între martie 2011 și ianuarie 2013 în valoare de 1,6 milioane dolari, în cadrul atribuirii drepturilor de transmisie de la meciurile de calificare pentru Cupa Mondială.
Fostul președinte hondurian face parte din al doilea val de 16 inculpări anunțate pe 3 decembrie de către autoritățile americane.
În total, 39 de persoane și două companii sunt acuzate de autoritățile americane în acest scandal, dintre care 12 au pledat deja vinovat.