Mircea Lucescu este implicat într-un scandal la echipa sa de club, după ce fotbalistul danez al lui Dinamo Kiev, Mikkel Duelund (23 de ani), l-a reclamat pe acesta inclusiv la Asociația Fotbaliștilor Profesioniști din Ucraina. Tânărul fotbalist este nemulțumit de tratamentul necorespunzător pe care îl primește de la „Il Luce” și este gata să își caute dreptatea.
Imediat după desfășurarea ultimelor evenimente, șeful sindicatului fotbaliștilor din Ucraina, Oleg Pecherny, a oferit o primă reacție cu privire la cazul lui Mircea Lucescu. Acesta i-a solicitat antrenorului român să își prezinte scuzele în fața jucătorului danez și să explice de ce a ales să se comporte diferit cu Mikkel Duelund în ultima perioadă.
„Duelund ne-a contactat şi a avut mai multe nemulţumiri. L-am sunat pe preşedintele clubului, Igor Surkis, acum o săptămână. Printre altele, e vorba inclusiv de atitudinea pe care Mircea Lucescu o are la adresa lui Mikkel. Pur şi simplu nu e lăsat să joace fotbal, nu i se acordă o şansă. Cu tot respectul, Duelund este unul dintre cei mai buni jucători.”