"Eu nu am vrut să jignesc pe nimeni! Trăim într-o lume în care trebuie să fim ipocriţi pentru a fi apreciaţi de ceilalţi. Îmi pare rău, dacă am deranjat pe cineva, atunci îmi cer iertare!", a notat Dani Alves, pe pagina sa de Twitter.
Internaţionalul brazilian a mărturisit, iniţial, că moartea subită a lui Astori nu l-a mişcat prea tare şi a adus în discuţie miile de copii care mor de foame zilnic în întreaga lume. "În lume mor de foame mii de copii, zi de zi, şi nu primesc atâta atenţie. Şi sunt la fel de importanţi. Mai devreme sau mai târziu, toţi murim. Poate că suntem trişti, dar nu la fel de trişti precum familia sa. Cred că David a realizat tot ce trebuia în această lume haotică, iar acum se află într-o lume mai bună", a spus Dani Alves, într-o conferinţă de presă, conform Mediafax.
Declaraţiile făcute de Dani Alves au făcut înconjurul lumii şi au stârnit mai multe comentarii şi controverse. Printre cei care au reacţionat s-a numărat şi Balotelli, fost coechipier al lui Davide Astori la naţionala Italiei.
"Nu e greşit ce a spus, dar în acel moment trebuia să o ţină pentru el! Trebuia doar să transmită condoleanţe familiei, nu era necesar să arunce şi cu gunoi. Nu poţi declara aşa ceva când cineva moare. Un comentariu care nu avea nimic de a face cu subiectul! Apropo, Astori a fost un baiat foarte bun şi spun asta pentru că am jucat alături de el la naţională", a spus Mario Balotelli, citat de AS.
Căpitanul Fiorentinei, Davide Astori, s-a stins din viaţă duminică dimineaţă, în camera sa de hotel din Udine, unde ar fi urmat să joace împotriva echipei locale. Autopsia a stabilit că fotbalistul în vârstă de 31 de ani a murit din cauza unui stop cardiac.