"Primul antrenament după 7 luni. Totul mi-a lipsit: mingea, colegii, atmosfera... voi!", a anunțat Gardoș, miercuri, într-un mesaj postat pe pagina sa personală de Facebook.
Florin Gardoș s-a accidentat grav într-un meci amical pe care formația FC Southampton l-a disputat la mijlocul lunii iulie a anului trecut. ''Din păcate, sezonul n-a început foarte bine: săptămâna trecută m-am accidentat grav la genunchi într-un amical și a trebuit să mă operez luni. Operația a decurs fără probleme și în cel mai scurt timp încep recuperarea", afirma Gardoș la câteva zile după accidentare, potrivit Agerpres.
Din cauza problemelor medicale, fundașul nu a evoluat niciun minut pentru FC Southampton în actualul sezon, ratând de altfel și toate partidele echipei naționale a României din finalul campaniei de calificare la EURO 2016.