''Dacă jucătorii îşi schimbă ideile, trebuie să fiu informat şi apoi vom avea o discuţie. Este amuzant că toţi vor ca el să joace la naţională, dar asta nu îmi va schimba punctul meu de vedere. Îi respect decizia şi chestiunea este închisă pentru mine'', a declarat Andersson, după ce a anunţat lotul pentru meciurile amicale cu Chile şi România.
Ibrahimovic, 36 ani, s-a retras de la naţionala scandinavă după EURO 2016, iar zvonurile privind o revenire sunt considerate speculaţii de selecţioner: ''Nimeni nu-i închide poarta Mondialului. Dar nu e vorba de uşi închise, ci de a fi realist şi sincer cu el însuşi. Mai întâi trebuie să joace de formă regulată şi să redevină cel care era''.
Atacantul lui United a revenit pe teren după o gravă accidentare şi într-o vizită în ţara sa a cochetat cu posibilă revenire la naţională, dar a admis că trebuie să revină la nivelul său obişnuit, conform Agerpres.
Suedia va disputa meciuri amicale cu Chile, pe 24 martie la Stockholm, şi cu România, pe 27 martie la Craiova.
Iată lotul convocat de Andersson pentru cele două meciuri de pregătire:
Portari: Karl-Johan Johnsson (Guingamp), Kristoffer Nordfeldt (Swansea City), Jacob Rinne (AaB Aalborg);
Fundaşi: Ludwig Augustinsson (Werder Bremen), Andreas Granqvist (FC Krasnodar), Filip Helander (Bologna), Pontus Jansson (Leeds United), Victor Nilsson Lindelof (Manchester United), Emil Krafth (Bologna), Martin Olsson (Swansea City), Mikael Lustig (Celtic Glasgow);
Mijlocaşi: Victor Claesson (FC Krasnodar), Jimmy Durmaz (Toulouse), Emil Forsberg (RB Leipzig), Sebastian Larsson (Hull City), Gustav Svensson (Seattle Sounders), Ken Sema (Ostersund), Alexander Fransson (Lausanne), Oscar Hiljemark (Genoa), Christoffer Nyman (Eintracht Braunschweig);
Atacanţi: Marcus Berg (Al Ain), John Guidetti (Alaves), Isaac Kiese Thelin (Waasland-Beveren), Ola Toivonen (Toulouse).