ROMÂNIA - KAZAHSTAN, LIVESCORE. Internaționalul român a suferit o contuzie puternică la șoldul drept, iar în urma unui examen medical amănunțit, staff-ul tehnic împreună cu cel medical au discutat cu jucătorul și au ajuns la concluzia că acesta nu va putea fi apt pentru partidele cu Kazahstan (5 octombrie) și Danemarca (8 octombrie), din preliminariile Campionatului Mondial din Rusia 2018, potrivit Federației Române de Fotbal.
În locul lui Stancu, selecționerul Cosmin Contra a decis să-l convoace pe atacantul lui FC Viitorul, George Țucudean.
Cosmin Contra a pus la punct detaliile tactice pentru penultimul joc din preliminariile Campionatului Mondial - Rusia 2018, programat joi, de la ora 21:45, pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești.
Înaintea ședinței de pregătire, selecționerul a participat alături de Vlad Chiricheș la conferința de presă.
„Am găsit un grup foarte bun, o atmosferă bună la lot. Nu pot schimba multe în trei zile de antrenament, dar se va vedea o altă atitudine, trebuie să luptăm pentru fiecare minge și să arătăm că acest grup poate avea un viitor extraordinar”, a declarat Cosmin Contra.
„Este important să avem susținerea publicului, îmi doresc să vină în număr cât mai mare”, a spus Chiricheș.
După jocul cu Kazahstan, tricolorii vor disputa duminică, de la ora 19:00, ultimul joc din preliminarii, la Copenhaga, contra Danemarcei.
Lotul complet pentru cele două jocuri este următorul:
Portari: Ciprian Tătărușanu (Nantes, 46/0), Costel Pantilimon (Deportivo La Coruna, 25/0), Bogdan Lobonț (AS Roma, 85/0), Florin Niță (FCSB, 0/0)
Fundași: Romario Benzar (FCSB, 9/0), Sergiu Hanca (Dinamo, 3/0), Cosmin Moți (Ludogorets, 11/0), Vlad Chiricheș (Napoli, 49/0), Dragoș Grigore (Al-Sailiya, 28/0), Mihai Bălașa (FCSB, 0/0), Cristian Ganea (FC Viitorul, 2/0)
Mijlocași: Mihai Pintilii (FCSB, 37/1), Ovidiu Hoban (CFR Cluj, 27/1), Răzvan Marin (Standard, 8/1), Nicolae Stanciu (Anderlecht, 16/6), Alexandru Chipciu (Anderlecht, 30/4), Alexandru Băluță (CSU Craiova, 3/1), Gheorghe Grozav (Karabukspor, 15/3), Nicușor Bancu (CSU Craiova, 0/0), Constantin Budescu (FCSB, 4/2), Alexandru Ioniță (Astra, 0/0), Ciprian Deac (CFR Cluj, 11/0)
Atacanți: Florin Andone (Deportivo La Coruna, 17/1), Claudiu Keșeru (Ludogorets, 18/5), Bogdan Stancu (Bursaspor, 52/14)